And from the mirror on her shape
A beam has spread and burns,
On her big eyes that beat though closed
And on her face that turns.

Her smiles view him; the mirror shows
Him trembling in the nook
For he is plunging in her dream
So that their souls may hook.

She speaks with him in sleep and sighs
While her heart's swelled veins drum:
"O sweet Lord of my fairy nights,
Why comest thou not? Come!

Descend to me, mild Evening-star
Thou canst glide on a beam,
Enter my dwelling and my mind
And over my life gleam!"

________________________________

Şi din oglindă luminiş
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari, bătând închişi
Pe faţa ei întoarsă.

Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.

Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină:
O, dulce-al nopţii mele domn,
De ce nu vii tu? Vină!

Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!

________________________________

Evening Star
Poem by Mihai Eminescu (1850-1889)